Ewald Lienen, un german pe malul Dunării
Începând cu anul 2010, numărul antrenorilor din competiția internă care provin din afara granițelor țării s-a redus considerabil. Au ieșit la rampă tineri antrenori români, precum Laurențiu Reghecampf, Cosmin Contra, Ionuț Badea, Liviu Ciubotariu sau Cristian Dulca. Istoria campionatului României a înregistrat 30 de nume străine pe băncile echipelor din Liga1.
Antrenori străini / sezon
1997- 1998
1
1998- 1999
2002- 2003
2003- 2004
2004- 2005
2
2005- 2006
4
2006- 2007
2007- 2008
6
2008- 2009
10
2009- 2010
9
2010- 2011
7
2011- 2012
2012- 2013
3
2013- 2014
Supremația italienilor
Bonetti (foto stânga), alături de Țucudean, a fost în ultimul deceniu unul dintre antrenorii preferați ai fanilor dinamoviști
Nu mai puțin de nouă manageri născuți în „Cizmă” s-au perindat pe prima scenă a fotbalului românesc. Dintre aceștia, pot fi menționați Walter Zenga, Andrea Mandorlini, Dario Bonetti sau Nicolo Napoli. Al doilea contingent străin este cel al portughezilor, în număr de 7, iar echipe precum CFR Cluj s-au remarcat prin politica infuziei pe această filieră. Toni Conceicao sau Jorge Costa au făcut parte din proiectul clujenilor, care au pus bazele performanței prin transferuri ale unor jucători modești din Sagres Liga, prima ligă portugheză.
1 antrenor – țări precum Israel, Germania, Ucraina, Bosnia sau Olanda au oferit câte un nume pe băncile formațiilor românești.
10 „stranieri” în sezonul 2008- 2009
Apogeul a fost atins în ediția de campionat în care Unirea Urziceni a devenit surprinzătoarea campioană a României. CFR Cluj a schimbat patru antrenori într-un sezon în care au obținut o victorie uriașă pe Olimpico, împotriva Romei (2-1) și un egal împotriva vicecampioanei Europei de la acel moment, 0-0 cu Chelsea. După aventura lui Maurizio Trombetta, „responsabil” pentru cele două șocuri din Ligă, a fost rândul cehilor Ales Jindra și Dusan Uhrin Jr. Nici aceștia nu au încheiat sezonul pe banca ardelenilor, iar Toni Conceicao a preluat ștafeta pe 6 aprilie 2009, pentru a duce la bun sfârșit un campionat dezastruos, făcut de fosta „premiantă” a Diviziei A.
Peseiro (foto dreapta, alături de George Copos) sau cum să arunci banii pe fereastră
Antrenori străini (2008- 2009)
Impact la titlu
Doi dintre tehnicienii străini care au marcat istoria fotbalului românesc sunt Andrea Mandorlini și Walter Zenga. Primul menționat i-a luat locul lui Toni Conceicao, pe 15 noiembrie 2009 și a câștigat campionatul în 2010, cu CFR Cluj. Nu a mai prins meciurile din grupele Ligii, după rezultate mediocre în competiția internă și a continuat blestemul antrenorilor care conduc echipa lui Pazkany spre titlu, doar pentru a fi demiși înainte de jocurile din cea mai importantă competiție continentală (n.r – Ioan Andone a fost tehnicianul care a adus trofeul Ligii1 la CFR, dar a fost demis înaintea meciului cu AS Roma, prima partidă din faza grupelor Ligii Campionilor).
Mandorlini, un tip săritor pentru CFR. Malaxorul Paszkany-Mureșan nu l-a cruțat
În cazul lui Zenga, putem afirma că fostul mare portar a avut un aport decisiv la titlul cu numărul 22 al Stelei. Cu toate acestea, a fost dat afară cu trei etape înainte de finalul ediției 2004-2005, în urma unei înfrângeri în fața celor de la FC Național. Interimatul asigurat de Dumitru Dumitriu a confirmat sezonul italianului, iar Steaua s-a încununat campioană, la un punct distanță de Dinamo.
Cazul Esteban Vigo
Spaniolul care a jucat la Barcelona și Malaga nu a prins nicun minut oficial ca antrenor al lui Dinamo, deși a condus echipa din Ștefan cel Mare în stagiile de pregătire din iarna lui 2006. Giovanni Becali l-a demis înaintea începerii returului, în baza unor rezultate mai mult decât dezamăgitoare ale ibericului.
„Vreau titlul înainte de ultima etapă. Dacă ajungi în ultima etapă, înseamnă că ai comis niște greșeli pe parcursul returului. Dinamo trebuie să câștige campionatul dacă vrea să ajungă în Europa”
Declarația lui Esteban Vigo la întoarcerea din cantonamentul avut în Cipru
Benfica și blestemul lui Bela Guttmann
Fost antrenor la Ciocanul București, în 1946, tehnicianul maghiar a rămas celebru pentru blestemul abătut de vorbele sale asupra Benficăi Lisabona. După două sezoane consecutive de excepție, echipa portugheză a câștigat două Cupe ale Campionilor cu Guttmann la timonă. În urma neînțelegerilor în privința cerințelor salariale, acesta a fost concediat în vara anului 1962 și a replicat că „Fără mine, Benfica nu va mai câștiga niciodată o finală de cupă europeană”. Clubul a mai disputat șapte finale europene dar le-a pierdut pe toate, iar ultima dintre ele a fost cea de anul trecut, din Europa League, când Chelsea a învins cu 2-1.
Articol scris de Cătălin RUSU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER